Aceasta ar trebui sa fie o gluma . Dar nu este.

Imaginea unei persoane care schiază la vale prin noroi în loc de zăpadă pare absurdă, aproape comică. Totuși, disconfortul pe care îl provoacă vine dintr-un adevăr simplu: acest scenariu nu mai este de neconceput. Ceea ce odinioară aparținea satirei sau avertismentelor exagerate începe să apară, sporadic, dar incontestabil, în regiunile montane care și-au construit identitatea, economia și cultura în jurul iernii.

Pentru cei care iubesc schiul, zăpada nu este un simplu decor. Ea reprezintă însăși esența acestui sport, limbajul său, liniștea sa, rezistența sa. Fără zăpadă, schiul nu doar că se schimbă. El dispare.

Încălzirea globală nu mai este o curbă abstractă pe un grafic și nici o predicție îndepărtată discutată în conferințe. În zonele montane, efectele sale sunt vizibile prin ierni mai scurte, limita zăpezii tot mai sus pe versanți, alternanțe instabile între îngheț și dezgheț și pârtii care devin maronii cu săptămâni înainte de momentul firesc. Stațiunile care se bazau cândva pe ninsorile naturale depind acum într-o măsură tot mai mare de producerea artificială a zăpezii, iar nici această soluție nu este nelimitată. Fabricarea zăpezii necesită temperaturi scăzute, cantități mari de apă și energie. Atunci când nopțile rămân prea calde, iar rezervele de apă se reduc, instalațiile nu mai pot funcționa.

Consecințele depășesc cu mult domeniul sportului. Ecosistemele alpine depind de un strat de zăpadă stabil pentru reglarea eliberării apei, protejarea solului și menținerea biodiversității. Zăpada funcționează ca un rezervor natural care alimentează treptat râurile pe parcursul primăverii și verii. Când aceasta dispare prea devreme, inundațiile devin mai violente, secetele mai probabile, iar agricultura din aval mai vulnerabilă. Ceea ce se întâmplă pe o pârtie nu rămâne doar pe o pârtie.

Există și o pierdere culturală mai greu de măsurat. Sporturile de iarnă se transmit adesea din generație în generație. Părinții îi învață pe copii cum să își fixeze schiurile, cum să citească terenul și cum să respecte muntele. Acestea nu sunt deprinderi neînsemnate. Ele formează răbdarea, echilibrul, curajul și modestia. O iarnă fără zăpadă nu înseamnă doar un sezon pierdut. Înseamnă o ruptură în continuitatea unei tradiții.

Copiii care cresc astăzi vor auzi probabil povești despre ierni lungi și zăpadă abundentă. Dar poveștile nu sunt suficiente. Experiența directă contează. Să atingi zăpada, să cazi în ea, să înveți să te deplasezi pe ea. Dacă generațiile viitoare vor cunoaște iarna doar prin noroi, petice de gheață și fâșii artificiale de alb înconjurate de pământ uscat, atunci ceva esențial va fi deja pierdut.

Ironia este dureroasă. Regiunile montane se află printre primele care resimt efectele schimbărilor climatice, deși au contribuit cel mai puțin la cauzele acestora. Astăzi ele poartă povara adaptării, adesea cu resurse limitate și marje economice tot mai reduse. Închiderea instalațiilor pe cablu, scurtarea sezonului sau transformarea stațiunilor în destinații turistice pentru toate anotimpurile pot menține afacerile în viață, dar nu rezolvă problema de fond. Ele doar amână impactul său deplin.

Speranța nu este însă naivă atunci când este însoțită de responsabilitate. Protejarea zăpezii înseamnă mai mult decât dorința unor ierni reci. Înseamnă reducerea emisiilor, regândirea consumului de energie, conservarea pădurilor, gestionarea inteligentă a resurselor de apă și evitarea tendinței de a trata munții ca pe spații de exploatare fără limite. Înseamnă și acceptarea faptului că unele schimbări sunt deja inevitabile, acționând în același timp ferm pentru a preveni cele mai grave consecințe.

Dorința de a avea zăpadă și în viitor nu este o formă de nostalgie egoistă. Este o aspirație legitimă către echilibru. Zăpada simbolizează stabilitatea, ritmul natural al anotimpurilor și reînnoirea. Ea aparține copiilor care nu au ajuns încă în vârful unei pârtii, comunităților a căror viață urmează ciclul anotimpurilor și peisajelor care au nevoie de frig la fel de mult cum au nevoie de căldură.

Schiul prin noroi ar trebui să rămână ceea ce pare la prima vedere: o glumă inconfortabilă. Dacă va deveni ceva obișnuit, nu va fi pentru că nu am fost avertizați, ci pentru că am ales să nu ascultăm.

•  

• • So, strap in, and let the mountains become your playground!

• • Remember!

• • “Skiing is a dance, and the mountain always leads.”